La un moment dat, m-am simţit forţat
să scriu o poezie, fără importanţă
dacă îmi venea sau nu: doar a trebuit.

Mă vedeam înconjurat de reguli, de vorbe
bune sau rele, spuse din suflet sau aruncate în vânt.

Mă cuprindea, încet, încet, un fel de
disperare, o disperare pe care
nu am simţit-o vreodată în viaţă.

Creierul meu se lupta cu ideea de a fi forţat
să creeze ceva frumos la o oră la care
frumos nu poate fi decât sexul.

Ochii mei se plângeau de obligaţia de
a privi neputincioşi la cum se naşte
o nouă operă de artă.

Mâinile refuzau să scrie inepţii care
ar fi fost negreşit foarte apreciate
de posteritate.

În final, opera se refuza a fi scrisă,
negăsindu-şi un loc între milardele de operele
care ocupaseră deja locul pe piaţă.

La un moment dat, m-am simţit forţat
să scriu o poezie, fără importanţă
dacă îmi venea sau nu: doar a trebuit.