Aud ploaia curgând molcom
prin părul tău, lipit de faţa mea.
Eşti dulce, mai dulce decât îmbrăţişarea
în care stăm încleştaţi,
curgând prin muzica surdă,
ca un val rătăcit pe nisip
căutându-şi drumul spre mare.
Eu cânt, şi cântecul tău
îmi răsună în ureche,
ajungând până în cele mai tainice
ascunzişuri ale sufletului meu.
Buzele-mi freamătă, tânjind după
sărutarea pe care probabil
n-o vor primi niciodată.
Mi-ascund privirea în pielea ta fină
precum o vestită mătase chinezească,
aşteptând parcă un tunet să mă trezească din visare.

O lacrimă de-a ta mi se scurge pe gât
dar lacrimile mele sunt deja plânse