Îmi petrec timpul
cu lucruri total nefolositoare…
Acum, de exemplu, scriu o poezie…
La ce folos?
„Hmm, poate o s-o citească ea…”
îmi zic…
Sigur o să-i placă…
Ei îi plac poeziile…
şi uite-aşa, pun pe hârtie
lucrurile cele mai ascunse
din sufletul meu…, căci
nu aş putea să i le spun aşa,
verde-n faţă…
Oare de la ce vine expresia asta?
Auzi, tu: verde! Şi de ce adică verde?
În faţă, înţeleg…
dar culoarea ce legătură are?
Eh, oricum nu are
prea mare importanţă…
Unde rămăsesem?
Aha, cu spusu-n faţă…
Da.
Nu pot să mă duc la ea
să o iau de mână
s-o privesc în ochi
şi să-ncep să mă descarc…:
deci, trebuie să scriu o poezie, şi,
dacă ea o va citi, atunci cu siguranţă va înţelege
ce e în sufletul meu.
Dacă nu o va citi, atunci
va trebui să scriu alta, şi alta, şi alta…
Dar vai! M-am luat cu povestitul
Şi am uitat să-mi dezvălui iubirea…